Care putere va impune semnul fiarei?

Ce putere va impune Semnul Fiarei?

Biblia vorbește despre o putere care se opune Creatorului; totuși, oferă ea vreun indiciu cu privire la identitatea acestei puteri? Istoricii și teologii au constatat că Biblia indică foarte precis cine este această putere adversă.

În cartea lui Daniel, capitolul 2, regele Nabucodonosor al Babilonului are un vis pe care nici magicienii, nici astrologii nu l-au putut tălmăci; totuși, Daniel, un slujitor al Domnului, cu ajutorul Creatorului, a reușit să interpreteze visul regelui Nabucodonosor (Daniel 2:27–28).

Biblia ne spune că visul lui Nabucodonosor înfățișa o imagine. Daniel începe apoi să o descrie ca pe o statuie alcătuită din patru părți.
1. Un cap de aur.
2. Piept și brațe de argint.
3. Pântece și coapse de aramă.
4. Picioare de fier; și labe ale picioarelor parțial din fier și parțial din lut ars.

Fiecare parte a statuii reprezenta un regat care urma să apară succesiv. Să vedem ce ne spune Biblia despre fiecare dintre ele:

Capul de aur: Reprezintă Imperiul Babilonian (Daniel 2:38).

Pieptul și brațele de argint: Reprezintă Imperiul Medo-Persan (o putere dublă; două brațe reprezentând două regate, asociate cu berbecul din Daniel 8:20 Berbecele, pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sînt împărații Mezilor și Perșilor

Pântecele și coapsele de aramă: Reprezintă Imperiul Grec (reprezentat de țapul care apare după berbec în Daniel 8:21 Țapul însă este împărăția Greciei, și cornul cel mare dintre ochii lui, este cel dintîi împărat

Picioarele de fier: Reprezintă Imperiul Roman (care a urmat istoric Greciei; degetele de la picioare reprezintă cele zece regate în care s-a divizat Roma după căderea sa).

Labele picioarelor din fier și lut ars: Reprezintă cele zece regate în care s-a divizat Roma după căderea sa. Acestea sunt: anglo-saxonii, francii, alamanii, burgunzii, vizigoții, suevii, lombarzii, herulii, vandalii și ostrogoții.

Conectia dintre Daniel 2 si Daniel 7

În anul dintîi al lui Belșațar, împăratul Babilonului, Daniel a visat un vis și a avut vedenii în mintea lui, pe cînd era în pat. Daniel a început și a zis: „În vedenia mea de noapte am văzut cum cele patru vînturi ale cerurilor au izbucnit pe marea cea mare. Și patru fiare mari au ieșit din mare, deosebite una de alta. Dan 7:1-3

Încă o dată, observăm același tipar întâlnit în Daniel 2: patru părți ale statuii și, acum, patru fiare – fiecare având aceleași caracteristici ca în Daniel 2 și apărând în aceeași ordine istorică.

Dan 7:4 Cea dintîi semăna cu un leu, și avea aripi de vultur. … Dan 7:5 Și, iată că o a doua fiară era ca un urs și stătea într’o rînă; avea trei coaste în gură între dinți; … Dan 7:6 După aceea m’am uitat mai departe și iată o alta ca un pardos, care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara aceasta avea și patru capete, și i s’a dat stăpînire.

Prima fiară, asemănătoare unui leu: Imperiul Babilonian (interesant este că leul a fost întotdeauna un simbol aparte în Babilon).

A doua fiară, asemănătoare unui urs: Imperiul Medo-Persan (era ridicată mai mult pe o parte decât pe cealaltă, la fel cum, în statuia din Daniel 2, un braț este mai sus decât celălalt și, la fel ca în cazul berbecului din Daniel 8, unde un corn este mai mare decât celălalt; acest lucru semnifică faptul că perșii erau mai puternici decât mezii).

A treia fiară, asemănătoare unui leopard: Imperiul Grec (succedă istoric Imperiul Medo-Persan; are, de asemenea, patru capete, care sunt legate de cele patru coarne ale țapului ce reprezintă Grecia în Daniel 8. Aceste patru capete sau patru coarne simbolizează divizarea Greciei între patru generali după moartea lui Alexandru cel Mare, primul rege al Greciei).

A patra bestie si cornul cel mic

Dan 7:7 După aceea m’am uitat în vedeniile mele de noapte, și iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimîntătoare și de puternică; avea niște dinți mari de fer, mînca, sfărîma, și călca în picioare ce mai rămînea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte, și avea zece coarne.

“And the ten horns out of this kingdom are ten kings that shall arise: and another shall rise after them; and he shall be diverse from the first, and he shall subdue three kings.” —Daniel 7:24

“And he shall speak great words against the most High, and shall wear out the saints of the most High, and think to change times and laws: and they shall be given into his hand until a time and times and the dividing of time..” —Daniel 7:25

With this description given in Daniel chapter 7 regarding the fourth beast, we have more than enough characteristics to identify who this power of the “little horn” is.

This little horn, we know, arises from the fourth beast, which is Rome. It cannot be any other power from another region; rather, it is specifically an extension of Europe. Theologians and historians have identified this little horn as the Vatican, the Roman Catholic Church, or the papacy.

“I considered the horns, and, behold, there came up among them another little horn, before whom there were three of the first horns plucked up by the roots: and, behold, in this horn were eyes like the eyes of man, and a mouth speaking great things.” —Daniel 7:8

Dan 7:8 M’am uitat cu băgare de seamă la coarne, și iată că un alt corn mic a ieșit din mijlocul lor, și dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintîi coarne. Și cornul acesta avea niște ochi ca ochii de om, și o gură, care vorbea cu trufie.

Dan 7:24 Cele zece coarne, înseamnă că din împărăția aceasta se vor ridica zece împărați. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintașii lui, și va doborî trei împărați.

Dan 7:25 El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinții Celui Prea Înalt, și se va încumeta să schimbe vremile și legea; și sfinții vor fi dați în mînile lui timp de o vreme, două vremi, și o jumătate de vreme.

Pe baza acestei descrieri din capitolul 7 al cărții lui Daniel referitoare la a patra fiară, dispunem de suficiente caracteristici pentru a identifica această putere a „cornului mic”.

Știm că acest corn mic se ridică din a patra fiară, care este Roma. Nu poate fi vorba despre o altă putere dintr-o regiune diferită; dimpotrivă, este vorba în mod specific despre o extensie a Europei. Teologii și istoricii au identificat acest corn mic cu Vaticanul, cu Biserica Romano-Catolică sau cu papalitatea.

“El va supune trei regi”

Această caracteristică profetică s-a împlinit între secolele al V-lea și al VI-lea. Primul regat înfrânt a fost cel al herulilor, în anul 493 d.Hr., urmat de cel al vandalilor, în 534 d.Hr., și de cel al ostrogoților, în 538 d.Hr.

Este interesant de remarcat faptul că aceste trei regate au fost distruse în urma unor ordine influențate de Roma: herulii au fost învinși de Teodoric, regele ostrogoților, care a acționat la ordinul împăratului roman Zenon.

Ultimele două regate — cel al vandalilor și cel al ostrogoților — au fost distruse la ordinul împăratului roman Iustinian I. După înfrângerea ostrogoților în anul 538 d.Hr., papalitatea a scăpat de opoziție și a putut, în cele din urmă, să pună în aplicare decretul lui Iustinian din anul 533 d.Hr., prin care episcopul Romei era stabilit drept cap al tuturor bisericilor.

vor fi dați în mînile lui timp de o vreme, două vremi, și o jumătate de vreme.

„Biserica a recurs la puterea civilă pentru a-și susține dogmele și, astfel, a început persecuția. Cei care au îndrăznit să urmeze Cuvântul lui Dumnezeu au fost persecutați ca niște criminali.”
— *Marea Luptă*, p. 54

„Furia împăraților s-a îndreptat în mod special împotriva creștinilor… Torturile la care erau supuși erau adesea rafinate, iar moartea martirilor constituia un spectacol public menit să insufle teroare în inimile oamenilor.”
— Gibbon, Vol. I, Cap. XV

„Sfinții și mărturisitorii Bisericii care au refuzat să se supună decretelor corupte ale Romei au suferit exilul, confiscarea bunurilor și, adesea, moartea… Teroarea exercitată asupra lor a fost atât politică, cât și religioasă, având drept scop controlul conștiinței însăși.”
— Lea, Vol. I, Cap. III

Nu este nevoie să aprofundăm contextul pentru a înțelege persecuțiile cumplite comise de Biserica Catolică împotriva celor care se opuneau doctrinei sale. Declarația profetică „vor fi dați în mâna lui” se referă la sfinți și la lume în ansamblu. De asemenea, aceasta ne indică o perioadă de timp: o vreme, vremuri și o jumătate de vreme.

Această perioadă de timp este menționată de șase ori în Biblie (Dan. 7:25; Dan. 12:7; Apoc. 11:2–3; Apoc. 12:6; Apoc. 12:14 și Apoc. 13:5), unde același interval este exprimat folosind unități diferite: zile, luni și ani.

Expresia „o vreme, vremuri și o jumătate de vreme” se referă la un an, doi ani și o jumătate de an, însumând 3,5 ani. Putem afirma acest lucru cu certitudine, deoarece această perioadă este menționată întotdeauna în legătură cu persecuția sfinților și apare sub diverse forme, precum 1.260 de zile (Apocalipsa 12:6) sau 42 de luni (Apocalipsa 13:5). Un an biblic profetic este alcătuit din 360 de zile.

Atunci când Biblia indică perioade de timp profetice, trebuie să aplicăm principiul „o zi pentru un an” (Ezechiel 4:6; Numeri 14:34). În acest caz, cele 1.260 de zile corespund 1.260 de ani.

După cum am văzut anterior, decretul lui Iustinian, emis în anul 533 d.Hr., a fost pus în aplicare efectiv în anul 538 d.Hr., fără a întâmpina opoziție, datorită eliminării ostrogoților. Din acel moment, Biserica Romano-Catolică și-a putut exercita puterea fără restricții și a început să-i persecute pe sfinți cu o intensitate mult mai mare. Anul 538 d.Hr. marchează începutul celor 1.260 de ani profetici. Această perioadă avea să se încheie în 1798, când papalitatea a fost înlăturată de la putere în urma Revoluției Franceze.

„Calculând de la anul 538, când a fost instaurată papalitatea, perioada de 1.260 de ani se întinde până în 1798; și este un fapt istoric remarcabil acela că, la 10 februarie 1798, Berthier, un general al lui Bonaparte, în fruntea armatei republicane franceze, a intrat în Roma și a ocupat orașul. Guvernul papal a fost abolit, iar papa a murit în exil în anul 1799.”
— Key to Prophetic Chart, 15.2

„Și se va gândi să schimbe vremurile și legile”

Din expresia „El va rosti cuvinte împotriva Celui Preaînalt”, putem deduce că această putere este una blasfematoare. Cuvântul „blasfemie” este folosit în Biblie în doar două contexte diferite: primul se referă la revendicarea autorității de a ierta păcatele (Marcu 2:5–7), iar al doilea, la pretinderea de a fi Dumnezeu (Ioan 10:30–33).

„Numai Dumnezeu iartă păcatele. Dar preotul îl reprezintă pe Hristos… și, prin slujirea Bisericii, Dumnezeu acordă iertarea păcatelor.”
— Catehismul Bisericii Catolice (CBC 1441)

Stați puțin – oare preotul îl reprezintă pe Hristos? Nu a spus Însuși Mântuitorul: „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”? Biblia arată clar că Marele nostru Preot este acum Însuși Hristos:

Evrei 4:14 Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile-pe Isus, Fiul lui Dumnezeu…

Nu spune Biblia, de asemenea, că singurul mijlocitor între Dumnezeu și omenire este Însuși Hristos? „1Timotei 2:5 Căci este un singur Dumnezeu, și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos

Oare nu înseamnă aceasta să te plasezi într-o poziție rezervată exclusiv lui Dumnezeu? Să pretinzi că ai puterea de a ierta păcatele – lucru pe care doar Mântuitorul (fiind Dumnezeu) avea autoritatea să-l facă – și, totodată, să te declari Dumnezeu, având putere asupra cerului, a pământului și a iadului?

The popes have also used something called the “papal tiara” which consists of three crowns. Let us allow them to explain the meaning of its symbolism themselves:

“Therefore the Pope is crowned with a triple crown, as king of heaven, of earth, and of hell.”
— Prompta Bibliotheca

Papii au folosit, de asemenea, un însemn numit „tiara papală”, alcătuit din trei coroane. Să-i lăsăm pe ei înșiși să explice semnificația simbolismului acesteia:

„Prin urmare, Papa este încoronat cu o triplă coroană, ca rege al cerului, al pământului și al iadului.”
— Prompta Bibliotheca

Biserica Catolică declară, de asemenea:

„Avem în Biserică vocea autoritară a lui Hristos Însuși. Biserica este mai presus de Biblie, iar această schimbare de la Sabat la duminică este o dovadă a acestui fapt. Dacă autoritatea Bisericii ar fi respinsă, nu ar exista nicio explicație sau justificare pentru înlocuirea Sabatului cu duminica în ceea ce privește a treia — sau, în rândul protestanților, a patra — poruncă a lui Dumnezeu.”
— Catholic Record, 1 septembrie 1923, Londra

„Majoritatea creștinilor presupun că duminica este ziua de închinare aprobată de Biblie. Biserica Romano-Catolică susține că a transferat închinarea creștină de la Sabatul biblic la duminică, iar încercarea de a argumenta că această schimbare a fost făcută în Biblie este un act de necinste și o negare a autorității catolice. Dacă protestanții doresc să-și întemeieze învățăturile exclusiv pe Biblie, ar trebui să se închine în ziua Sabatului.”
— *Rome’s Challenge* (Provocarea Romei)

„Noi respectăm duminica în locul Sabatului deoarece Biserica Catolică a transferat caracterul sacru de la Sabat la duminică.”
— *The Convert’s Catechism of Catholic Doctrine* (Catehismul doctrinei catolice pentru convertiți) (1957), p. 50

„Biblia învață ÎNCĂ faptul că Sabatul, sau ziua de sâmbătă, trebuie sfințit. Nu există nicio autoritate în Noul Testament pentru înlocuirea Sabatului cu duminica. Acesta este menținut în Biblie ca fiind una dintre Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu. Nu există nicio autoritate în Biblie care să anuleze această poruncă sau să transfere închinarea de la Sabat la o altă zi.”
— *Catholic Record*, 1 septembrie 1923, Londra

Aceasta este o blasfemie totală, care declară că Biserica are puterea de a schimba legile pe care Dumnezeu le-a stabilit deja. Totuși, avem deja dovezi ale primei caracteristici din cadrul paradigmei schimbării legilor și a vremurilor, despre care se vorbește în cartea lui Daniel. Vom vedea acum ce altă lege importantă a schimbat Biserica Catolică:

Cele Zece Porunci: în Biblie comparat cu Catehismul

„Sfântul Augustin a unit ceea ce protestanții numesc prima și a doua poruncă (referitoare la Dumnezeu și la făurirea de chipuri) și a împărțit a zecea poruncă în două.”
— Toma de Aquino, *Summa Theologica*, II–II, Q.100, Art. 8

Aceasta este justificarea folosită de Biserica Catolică pentru eliminarea celei de-a doua porunci. După cum se poate vedea în imagine, Cele Zece Porunci sunt enumerate așa cum apar în Catehism. Întrebarea este: care este necesitatea de a uni prima și a doua poruncă, nelăsând-o pe a doua explicită, ci, dimpotrivă, ascunzând-o?

Se poate repeta Dumnezeu? Îndemn fiecare cititor să deschidă *orice* Biblie, chiar și una catolică, să meargă la capitolul 20 din cartea Exodului și să-mi spună dacă Dumnezeu nu spune „Să nu poftești” în sens general, dar și „Să nu poftești soția aproapelui tău” în cadrul aceleiași porunci. Dacă lucrurile stau astfel, care ar fi nevoia de a elimina a doua poruncă și de a-L face pe Dumnezeu să Se repete în două porunci care spun același lucru despre a nu pofti?

Iată cum este formulată porunca în Biblie:
Exo 20:17 Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău

Nu este aceasta o tactică de a ocoli porunca împotriva făuririi de chipuri? Cred că, dacă suntem sinceri, așa este; și este o tactică foarte abilă și necinstită.

Prima fiară din Apocalipsa 13 și cornul cel mic sunt aceeași entitate

Apocalipsa 13:1 Apoi am stătut pe nisipul mării. Și am văzut ridicîndu-se din mare o fiară cu zece coarne și șapte capete; pe coarne avea zece cununi împărătești, și pe capete avea nume de hulă

Caracteristicile pe care le observăm la prima fiară din Apocalipsa sunt aceleași cu cele întâlnite la cele patru fiare din Daniel 7; totuși, acum toate sunt reunite într-una singură. Acest lucru semnifică, în primul rând, faptul că, până în acel moment, istoria acestor fiare se va fi consumat deja și, în al doilea rând, că această putere combinată reunește trăsături ale fiecăreia dintre fiare: filozofie, ideologii, brutalitate și putere.

Identificăm o legătură între prima fiară din Apocalipsa 13 și cornul cel mic din Daniel 7, întrucât aceste două entități împărtășesc aceleași caracteristici: o putere care rostește hule, o rană de moarte, se înalță mai presus de Dumnezeu și își arogă dreptul de a ședea pe tronul Său, îi persecută pe sfinți și, mai ales, domnește pentru aceeași perioadă de 3,5 ani — 42 de luni — 1260 de zile.

Ținând cont de acest aspect, știm că „cornul cel mic” a fost identificat ca fiind Vaticanul — Biserica Romano-Catolică — Papalitatea. Prin urmare, concluzionăm că: cornul cel mic = prima fiară din Apocalipsa 13. Ambele reprezintă aceeași putere.

Caracteristicile pe care le observăm la prima fiară din Apocalipsa sunt aceleași cu cele întâlnite la cele patru fiare din Daniel 7;

totuși, acum toate sunt reunite într-una singură. Acest lucru semnifică, în primul rând, faptul că, până în acel moment, istoria acestor fiare se va fi consumat deja și, în al doilea rând, că această putere combinată reunește trăsături ale fiecăreia dintre fiare: filozofie, ideologii, brutalitate și putere.

Tragedia Veacurilor.

„Când păzirea duminicii va fi impusă prin lege, iar lumea va fi luminată cu privire la obligația de a păzi adevăratul Sabat, atunci oricine va încălca porunca lui Dumnezeu pentru a asculta de un precept care nu are o autoritate mai înaltă decât cea a Romei va onora prin aceasta papalitatea mai presus de Dumnezeu. El se închină fiarei și icoanei ei.”
— Tragedia Veacurilor

Seria Asaltul Total

De la dovezile arheologice și istorice care demonstrează că Biblia este un document demn de încredere și adevărat, până la cele mai relevante profeții despre timpul sfârșitului, seria „Asaltul Total” ne prezintă metodele de înșelăciune și atac folosite de Satana împotriva lui Hristos și modul în care se vor desfășura evenimentele finale ale acestei lumi.