„Timpul strâmtorării cum n-a mai fost niciodată”
Dan 12:1 În vremea aceea se va scula marele voivod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strîmtorare, cum n’a mai fost de cînd sînt neamurile și pînă la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mîntuit, și anume oricine va fi găsit scris în carte
Profeția ne spune, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, că va exista un moment decisiv în lume când Mântuitorul va veni pentru a doua oară. Totuși, înainte de A Doua Venire trebuie să aibă loc anumite evenimente specifice. Cel mai important dintre acestea va fi timpul de necaz sau perioada de mare strâmtorare.
„De aceea, când veți vedea «urâciunea pustiirii», despre care a vorbit prorocul Daniel, așezată în Locul Sfânt – cine citește să înțeleagă! – atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munți; cel ce va fi pe acoperișul casei să nu se coboare să-și ia lucrurile din casă; și cel ce va fi la câmp să nu se întoarcă să-și ia haina… Pentru că atunci va fi un necaz așa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi.” — Matei 24:15–21
O condiție esențială pentru începerea acestei perioade de strâmtorare este ceea ce Isus și profetul Daniel au numit „urâciunea pustiirii”. Acest termen este înțeles ca instaurarea unei forme de închinare păgână sau a unei autorități străine în locul autorității lui Dumnezeu.
Când Isus le-a vorbit apostolilor despre vremurile din urmă, El s-a referit la două aspecte: în primul rând, la epoca în care trăiau ei și, în al doilea rând, la vremurile de la sfârșitul istoriei. Știm acest lucru deoarece Isus le-a spus direct apostolilor că, atunci când vor vedea urâciunea, trebuie să fugă din Iudeea. De asemenea, această profeție urma să aibă o împlinire și în viitor, dar într-un mod diferit și la scară mondială.
Prima împlinire a acestei profeții a avut loc în anul 70 d.Hr., odată cu asediul roman asupra Ierusalimului. În anul 66 d.Hr., forțele romane încercuiseră orașul; totuși, s-au retras brusc, fără un motiv aparent „După ce au încercuit orașul, romanii, sub comanda lui Cestius, s-au retras pe neașteptate, chiar când totul părea favorabil pentru un atac imediat. Creștinii au recunoscut în aceasta semnul promis și au fugit.” — *Tragedia Veacurilor*, p. 30
Romanii erau păgâni și, prin distrugerea templului și asedierea Ierusalimului, aveau să instaleze în cele din urmă propriile lor însemne și credințe păgâne:
„Iar romanii, după fuga rebelilor în cetate și după ce au incendiat Locașul Sfânt (templul) și toate clădirile din jurul acestuia, și-au adus însemnele în templu și le-au așezat în dreptul porții de răsărit; și acolo le-au adus jertfe.” — *Războiul iudaic*, Cartea a VI-a, Capitolul 6, §1
Regele Nordului contra Regelui Sudului
„La vremea sfârșitului, regele Nordului va porni împotriva lui ca un vârtej, cu care, călăreți și multe corăbii; va năvăli în țări, le va copleși și va trece prin ele. Își va așeza corturile palatului său între mări și muntele cel sfânt și slăvit; totuși, își va găsi sfârșitul și nimeni nu-l va ajuta.” — Daniel 11:40, 45
Daniel 11 ne oferă o imagine a evenimentelor care urmează să aibă loc înainte de sfârșitul lumii. Capitolul următor, Daniel 12, ne avertizează cu privire la o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când există un popor, precum și cu privire la a doua venire a lui Hristos:
„În vremea aceea, poporul tău va scăpa: oricine va fi găsit scris în carte. Și mulți din cei ce dorm în țărâna pământului se vor scula: unii pentru viața veșnică, iar alții pentru ocară și rușine veșnică. Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea întinderii cerului și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac și în veci de veci.” — Daniel 12:1–3
Având în vedere acest lucru, rezultă că toate evenimentele din Daniel 11 urmează să aibă loc înainte de a doua venire a lui Hristos. Un element important este faptul că Împăratul de la Miazănoapte își va așeza corturile palatului său (autoritatea sa) între mări și muntele cel sfânt și slăvit (Ierusalimul). Ori de câte ori Biblia vorbește despre muntele sfânt, locul sfânt sau cetatea sfântă, putem fi siguri că se referă la Ierusalim. Împăratul de la Miazănoapte este identificat cu Babilonul, întrucât acesta era situat geografic la nord de Israel în perioada teocrației acestuia.
Totuși, această interpretare nu vizează doar o locație geografică, ci se referă și la oricine a deținut puterea asupra regiunii de la nord de Israel. În acest caz, Roma, în anul 70 d.Hr. (anul în care a fost distrus Templul), exercita autoritate asupra nordului Israelului și corespunde descrierii evenimentelor din acel an: el se va înfuria împotriva legământului sfânt, va profana sanctuarul și fortăreața, va înlătura jertfa neîncetată și va așeza urâciunea pustiirii (Daniel 11:30–31).
Ceea ce descrie Daniel 11 are o dublă aplicare: s-a întâmplat în sens literal la Ierusalim în secolul I; totuși, se va întâmpla din nou în vremea noastră, într-un mod similar, deși cu anumite aspecte-cheie care îl disting de prima aplicare:
1. Ierusalimul este un simbol al întregii lumi.
Așa cum „regele de la miazănoapte” a fost cândva, în sens literal, Babilonul, dar acum reprezintă simbolic Roma papală, tot astfel Ierusalimul se referea cândva, în sens literal, la cetatea sfântă din Israel, însă în vremurile moderne simbolizează întreaga lume.
Să ne amintim că Dumnezeu a pus capăt legământului Său cu națiunea Israel. El a clarificat acest lucru când a vorbit împotriva templului: „Iată că vi se lasă casa pustie” (Matei 23:38). De asemenea, profeția din Daniel 9 ne spune: „Șaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău și asupra cetății tale sfinte”. Această perioadă a reprezentat un timp de har pentru poporul evreu din Israel. Perioada s-a încheiat în anul 34 d.Hr., odată cu uciderea cu pietre a lui Ștefan. Din acel moment, profeția lui Isus avea să se împlinească: „nu va rămâne aici piatră pe piatră” (Matei 24:2) – referire la templu, care avea să fie complet distrus în anul 70 d.Hr., reflectând astfel sfârșitul legământului dintre Dumnezeu și Israelul literal.
2. „Regele de la miazănoapte” – care la un moment dat a fost Babilonul sau Roma din timpul asediului – este considerat în vremurile moderne a fi Roma papală sau Biserica Catolică.
Este interesant faptul că Biblia numește Roma papală: „BABILONUL CEL MARE, MAMA CURVELOR ȘI A URÂCIUNILOR PĂMÂNTULUI” (Apocalipsa 17:5). Totodată, istoricii confirmă că scriitorii biblici, precum Petru, se refereau la Roma numind-o Babilon:
„Petru îl menționează pe Marcu în prima sa epistolă, despre care se spune că a scris-o chiar la Roma – lucru indicat chiar de el când numește cetatea Babilon, spunând: «Cea care este în Babilon…»” — *Istoria bisericească*, Cartea a II-a, Capitolul 15
Și alte surse confirmă faptul că Roma era cunoscută sau numită Babilon:
„Babilonul este o Romă antică, iar Roma este un Babilon de mai târziu.”
— *Împotriva păgânilor*
„Babilonul din Apocalipsa este Roma.”
— *Împotriva lui Marcion*, Cartea a III-a
„Suntem convinși că papalitatea (Roma papală) este scaunul adevăratului Antihrist… Babilonul din Apocalipsa.”
— *Scrierile lui Luther*, Vol. 26
Având în vedere acest concept și identificând totodată faptul că papalitatea este „cornul cel mic” din Daniel 7 și „prima fiară” din Apocalipsa 13, nu ar trebui să existe nicio îndoială că toate aceste puteri biblice sunt legate între ele și sunt identificate în mod constant cu Roma papală. Prin urmare, înțelegând că Babilonul este, la rândul său, Roma, conchidem că „Împăratul de la miazănoapte” menționat în Daniel 11 s-ar referi, în vremea noastră, la Biserica Romano-Catolică.
Biserica Catolică – sau, în contextul acestui articol, Împăratul de la miazănoapte – se va ridica împotriva Împăratului de la miazăzi. La vremea respectivă, Împăratul de la miazăzi era Egiptul, întrucât, din punct de vedere geografic, acesta era situat la sud de Ierusalim. În epoca modernă, Împăratul de la miazăzi reprezintă ideologia seculară sau atee, care nu vede nicio nevoie de Dumnezeu, așa cum a exprimat chiar Faraonul când a spus:
„Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui și să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Domnul și nu voi lăsa pe Israel să plece.” (Exodul 5:2)
În anul 1798, ideologia seculară a atins cote fără precedent, în urma înlăturării papalității și a întemnițării conducătorului acesteia, Papa. Franța a comis greșeala de a respinge, odată cu papalitatea, însăși ideea de Dumnezeu; întrucât imaginea divinității fusese întinată de această putere crudă, eliminarea Bisericii a însemnat și eliminarea sursei originare: Creatorul.
În cele din urmă, Biblia a fost arsă și interzisă, iar religia a fost sancționată. O prostituată a fost așezată pe un tron, în timp ce se proclama: „Nu există Dumnezeu; rațiunea este divinitatea noastră supremă… Aceasta este zeița noastră, Rațiunea.”
„În catedrala Notre-Dame este proclamată o nouă divinitate. Zeița Rațiunii, întruchipată de o femeie în carne și oase, primește adorarea poporului.”
— *Revoluția Franceză: O istorie*, Cartea a III-a
„Biblia a fost arsă, iar zeița Rațiunii a fost întronată. Bisericile au fost închise, iar religia lui Hristos a fost abolită prin lege.”
— *Marea Luptă*, p. 271
În anul 1798, ideologia seculară a atins cote fără precedent, în urma înlăturării papalității și a întemnițării conducătorului acesteia, Papa. Franța a comis greșeala de a respinge, odată cu papalitatea, însăși ideea de Dumnezeu; întrucât imaginea divinității fusese întinată de această putere crudă, eliminarea Bisericii a însemnat și eliminarea sursei originare: Creatorul.
În cele din urmă, Biblia a fost arsă și interzisă, iar religia a fost sancționată. O prostituată a fost așezată pe un tron, în timp ce se proclama: „Nu există Dumnezeu; rațiunea este divinitatea noastră supremă… Aceasta este zeița noastră, Rațiunea.”
„În catedrala Notre-Dame este proclamată o nouă divinitate. Zeița Rațiunii, întruchipată de o femeie în carne și oase, primește adorarea poporului.”
— *Revoluția Franceză: O istorie*, Cartea a III-a
„Biblia a fost arsă, iar zeița Rațiunii a fost întronată. Bisericile au fost închise, iar religia lui Hristos a fost abolită prin lege.”
— *Marea Luptă*, p. 271
Începând cu acest moment crucial al istoriei, secularismul, ateismul și agnosticismul au luat amploare. Idei precum homosexualitatea, transgenderismul, adulterul, sodomia și alte ideologii liberale s-au impus în societatea noastră drept practici normale și acceptabile — lucruri pe care Biblia le respinge categoric și care sunt incompatibile cu revelația pe care Dumnezeu ne-a oferit-o.
Începând cu acest moment crucial al istoriei, secularismul, ateismul și agnosticismul au luat amploare. Idei precum homosexualitatea, transgenderismul, adulterul, sodomia și alte ideologii liberale s-au impus în societatea noastră drept practici normale și acceptabile — lucruri pe care Biblia le respinge categoric și care sunt incompatibile cu revelația pe care Dumnezeu ne-a oferit-o.
În cele din urmă, ceea ce ne transmite profeția este că Regele Nordului (catolicismul) se va ridica împotriva Regelui Sudului (laicismul) și îl va răsturna, conturând un scenariu în care ideile conservatoare vor triumfa asupra celor progresiste. Va avea loc o renaștere falsă și o revenire la moralitate, context în care conceptele imorale menționate anterior vor dispărea.
„La vremea sfârșitului, împăratul de la miazăzi se va lupta cu el. Și împăratul de la miazănoapte va veni peste el ca o furtună, cu care și călăreți, și cu multe corăbii; va înainta spre țări, va năvăli în ele și va trece mai departe. Își va întinde mâna peste țări, și nici țara Egiptului nu va scăpa. Va pune mâna pe vistieriile de aur și de argint și pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului…” — Daniel 11:40–42
După cum vedem aici, papalitatea va răsturna ideile progresiste ale laicismului – sau, așa cum îl numește Biblia, ale Egiptului. Aceste elemente – „cai” și „corăbii” –, deși aveau o semnificație literală la vremea respectivă, sunt acum simbolice și reprezintă puterea politică și economică. Se va da o lovitură puternică țărilor și organizațiilor progresiste, folosindu-se mijloace politice și economice.
În cele din urmă, ceea ce ne transmite profeția este că Regele Nordului (catolicismul) se va ridica împotriva Regelui Sudului (laicismul) și îl va răsturna, conturând un scenariu în care ideile conservatoare vor triumfa asupra celor progresiste. Va avea loc o renaștere falsă și o revenire la moralitate, context în care conceptele imorale menționate anterior vor dispărea.
„La vremea sfârșitului, împăratul de la miazăzi se va lupta cu el. Și împăratul de la miazănoapte va veni peste el ca o furtună, cu care și călăreți, și cu multe corăbii; va înainta spre țări, va năvăli în ele și va trece mai departe. Își va întinde mâna peste țări, și nici țara Egiptului nu va scăpa. Va pune mâna pe vistieriile de aur și de argint și pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului…” — Daniel 11:40–42
După cum vedem aici, papalitatea va răsturna ideile progresiste ale laicismului – sau, așa cum îl numește Biblia, ale Egiptului. Aceste elemente – „cai” și „corăbii” –, deși aveau o semnificație literală la vremea respectivă, sunt acum simbolice și reprezintă puterea politică și economică. Se va da o lovitură puternică țărilor și organizațiilor progresiste, folosindu-se mijloace politice și economice.
(Rețineți că acest articol nu își propune să fie unul politic și nici să ia partea conservatorilor sau a liberalilor; prezentăm doar o interpretare a cadrului profetic din Daniel 11.)
The second establishment of a pagan standard
A doua instituire a unui standard păgân
Încă o dată, întâlnim descrierea unui eveniment care a avut loc în trecut, dar care se va repeta în viitor. În cartea lui Daniel găsim expresia „popoare, neamuri și limbi”, aceeași care apare în Apocalipsa 13: „Și i s-a dat stăpânire peste orice seminție, peste orice norod, peste orice limbă și peste orice neam” (Apocalipsa 13:7).
Așa cum regele Babilonului antic, Nebucadnețar, a ridicat o statuie de aur pentru ca lumea să i se închine, Babilonul modern (Roma papală) va institui o ordine păgână între „mări și muntele cel sfânt și slăvit” – expresie care, în vremurile moderne, se referă la poporul lui Dumnezeu, nu la națiunea literală a Israelului.
După cum am stabilit în acest articol, Fiara din Apocalipsa 13 este Biserica Romano-Catolică, iar semnul autorității sale este închinarea duminicală, preferată în detrimentul Sabatului biblic.
La sfârșitul timpului, va exista o mare strâmtorare economică și o concentrare a bogăției în mâinile unor oameni puternici (Iacov 5:3). De asemenea, va avea loc o criză morală similară: oamenii vor fi „iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, neîmblânziți, neiubitori de bine, trădători, obraznici, îngâmfați, iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu” (2 Timotei 3:1–5).
Întreaga lume va cere un semn pentru a se întoarce la zeul său fals: „Ridică-te și fă-ne niște dumnezei care să meargă înaintea noastră; căci cât despre Moise, omul acela care ne-a scos din țara Egiptului, nu știm ce s-a întâmplat cu el” (Exodul 32:1).
Tot astfel, așa cum în timpul primului asediu al Romei asupra Ierusalimului (anul 70 d.Hr.) s-a instituit o ordine păgână și a avut loc închinarea la zei străini, la fel se va întâmpla și în vremurile din urmă: se va practica și se va impune o formă de închinare avându-și originea în Babilonul antic – mai exact, închinarea la soare. Aceasta se va manifesta prin respectarea duminicii în locul Sabatului biblic instituit de Dumnezeu.
Tragedia Veacurilor.
„Când respectarea duminicii va fi impusă prin lege și lumea va fi luminată cu privire la obligația de a păzi adevăratul Sabat, atunci oricine va încălca porunca lui Dumnezeu pentru a asculta de un precept care nu are o autoritate mai înaltă decât cea a Romei va onora astfel papalitatea mai presus de Dumnezeu. El se închină fiarei și icoanei ei.”
— Tragedia Veacurilor
Seria Asaltul Total
De la dovezile arheologice și istorice care demonstrează că Biblia este un document demn de încredere și adevărat, până la cele mai relevante profeții despre timpul sfârșitului, seria „Asaltul Total” ne prezintă metodele de înșelăciune și atac folosite de Satana împotriva lui Hristos și modul în care se vor desfășura evenimentele finale ale acestei lumi.